how did I get here....I`m doing all that I can.
Medităm......slujbă cu jumătate de normă
Trist și adevărat. Aproape că nu mai avem ce face cu noi înșine. Am încheiat războaiele între noi(majoritatea dintre noi) și am început adevărate bătălii în noi înșine, mult mai teribile și mai ușor de pierdut. Niciodată nu ai siguranța că tu vei câștiga.
Butonul Repeat e aproape caracteristic pentru generația nostră pentru că nu avem încă acel curaj să apăsăm pe butonul Record - să creem ceva pentru noi și din noi. Puțini norocoși.... „la noi în țară...e material de creație la maxim” - spunea cineva drag mie.
Ne place să privim pe ceilalți cum ajung departe pentru că nu am avut puterea să ne împotrivim celor care ne-au spus NU sau pentru că nu suntem încă convinși că putem face acel lucru.
De câte ori nu spunem.....„pentru că așa se face”.....ultima oară am auzit chiar...„pentru că așa e orânduiala”.......„ca la carte”......ca și cum o carte nu tot de oameni a fost scrisă. Ne-a picat din cer, ne-a lovit peste picioare și nas și dintr-o dată am început „să știm cum se face”. Și „orânduiala” mea, a fiecăruia........unde e? De ce orânduiala unuia singur bate aproape 6 miliarde de orânduieli personale?
Despre mine
- makoto
- `sunt studentă, freelancer, idealistă și free for ever `fac slalom printre terapii în psihologie(momentan) `nu îmi place să pun mâna pe piersici `îmi place să beau mai mult de o cafea pe zi `îmi plac oamenii `nu îmi place să mă uit la televizor `imi place să gătesc `îmi displace să fiu răcită `ador cafeaua caldă însoțită de ciocolată `îmi place dulceața de cireșe albe, coacăze și mure
sâmbătă, 22 ianuarie 2011
luni, 10 ianuarie 2011
Baza unui psihoterapeut
Atunci cand parcurgi tot mai multe informatii fie voluntare(pregatirea pt un examen) fie involuntare(afli despre o carte de la cineva) se activeaza o procesare accentuata asupra informatiilor respective. Un asa proces m-a cuprins pe mine odata ce am hotarat ca directia mea in viata va fi una de terapeut.
Prima intrebare a fost - Cat voi pastra din mine si cat voi modifica pentru a deveni un bun terapeut? Frica ca as putea peste 5 ani sa ma uit in urma si sa imi dau seama ca sunt total diferita m-a surprins neplacut. La urma urmei, imi place cum sunt momentan, chiar si pentru aspectele care as vrea sa le modific(asta inseamna ca imi dau seama de ele). La inceput m-am hotarat ca un asemenea sacrificiu este ca si cum as renunta la identitatea mea actuala cu tot ceea ce inseamna ea - valori, ganduri, comportamente, sentimente, etc., in favoarea unor caracteristici de baza fundamentale si pentru un stil de viata aproape ideal. Aceasta directie si decizie a devenit una grea, apasatoare ce m-a facut sa imi reiau gandurile si ceea ce simt de „n” ori. Intr-un final m-am hotarat sa „postpone”(aman) o asemenea decizie in favoarea unei cautari si profunzimi mai revelatoare. Am hotarat ca primul pas sa fie INFORMAREA. Pot afirma cu siguranta acum, ca aceasta a fost cea mai buna decizie.
Pe parcursul anilor informatiile, cunostintele oferite de cadrul academic sunt desigur importante, dar sunt putine persoane care sa le constientizeze pe deplin, pe toate. Nu vreau sa generalizez aceasta perceptie personala, este ceea ce am constientizat eu, dupa 3 ani de facultate.
Citind materialele recomandate de catre profesorii de la master am inceput sa inteleg ca nu trebuie sa ma „las” pe mine pentru o noua persoana ci ca trebuie sa dezvolt si sa accept persoana care exista deja. O caracteristica de baza - Acceptarea neconditionata a celor din jur - m-a pus pe ganduri. Cum se poate? este aproape imposibil sa accepti pe toti cei din jur. Acum daca este sa fim putin spirituali, nici Dumnezeu nu accepta neconditionat pe toti, ba dimpotriva, impune conditii si chiar te trimite in iad daca le incalci(daca e sa privim simplist lucrurile). Putem avea o asemenea putere si intelegere pentru a accepta pur si simplu oamenii? Putem trece peste toate valorile, conditiile culturale, familiale cu care ne-am obisnuit atatia ani si in virtutea carora am ajuns unde suntem acum? Le putem sterge dintr-o data pentru a fi gata de rescrierea lor insotite de o lista „pro” si „contra”? Nu poti fi „bucatar” in acest domeniu pentru ca oricat ai incerca sa gasesti dozele optime in ceea ce priveste calitatea si cantitatea acceptarii, mereu te izbesti de unicitatea persoanei - fiecare are doza lui pe care o poate suporta. Sintagma „pe deplin” are intensitatea si materializare diferita pentru fiecare. Ce te faci daca vine la tine un client pe care vrei sa il accepti pe deplin si el simte ca il iei in deradere? Aici intervine, spun eu, o alta capacitatea fundamentala a psihoterapeutilor - cea de observare si ascultare. Inca de la prima intalnire trebuie sa-l observi cum s-ar spune, in 3D - ceea ce comunica verbal, cum comunica verbal si comunicarea corporala. Mai mult, trebuie ca ceea ce iti transmite sa rezoneze in tine, sa devina vibratii ce odata trecute prin filtrul simtirii si gandirii tale sa devina intelegere si acceptare a ceea ce simte el.
Ce te faci atunci cand ai observat in 3D, vibratiile clientului sunt receptate de catre tine dar tu nu stii ce sa faci mai departe? Probabil aici intervin toate pregatirile tehnice si simpliste de care am avut parte pana acum: cum sa pui o intrebare, ce cuvinte sa folosesti, pentru ce sa le folosesti(pentru a atinge gandul, afectul,etc), invatarea organizata a unor stadii, etape, etc., tehnici terapeutice, jocuri de rol, tipuri de metode de investigare si analiza lor si multe altele. Probabil de asta copii mici isi doresc sa devina in viitor „oameni mari” - pentru ca desi invata cat face 1+1, abecedarul si cum sa scrie, fara sa vrea isi dau seama ca toate acestea trebuie sa aiba o utilitate, nevazuta inca. Revenind la „oile noastre”, ai nevoie de toate acestea pentru a sti sa reactionezi la ceea ce un client iti spune si mai ales, intr-un timp util.
Cam atat pentru inceput, urmeaza aici „inceputul sfarsitului”, asa cum unii autori din domeniu il denumesc. Important e sa constientizez cate indicii, semnale subtile exista pentru a ne exprima ca si oameni. O privire, un gest, un comentariu aparent lipsit de importanta, toate sunt indicii despre ceea ce oamenii valorizeaza in sens negativ sau pozitiv. Mai mult, cred ca toate aceste intrebari si raspunsuri mai mult sau mai putin satisfacatoare devin baza pentru puterea de a cauta mai departe. Probabil, asa cum simt ca toate aceste lucruri scrise le stiam de mult, asa simt si altii, important e ca le-am scris, le-am constientizat, le-am acceptat si pot acum reflecta si asimila informatii noi.
Prima intrebare a fost - Cat voi pastra din mine si cat voi modifica pentru a deveni un bun terapeut? Frica ca as putea peste 5 ani sa ma uit in urma si sa imi dau seama ca sunt total diferita m-a surprins neplacut. La urma urmei, imi place cum sunt momentan, chiar si pentru aspectele care as vrea sa le modific(asta inseamna ca imi dau seama de ele). La inceput m-am hotarat ca un asemenea sacrificiu este ca si cum as renunta la identitatea mea actuala cu tot ceea ce inseamna ea - valori, ganduri, comportamente, sentimente, etc., in favoarea unor caracteristici de baza fundamentale si pentru un stil de viata aproape ideal. Aceasta directie si decizie a devenit una grea, apasatoare ce m-a facut sa imi reiau gandurile si ceea ce simt de „n” ori. Intr-un final m-am hotarat sa „postpone”(aman) o asemenea decizie in favoarea unei cautari si profunzimi mai revelatoare. Am hotarat ca primul pas sa fie INFORMAREA. Pot afirma cu siguranta acum, ca aceasta a fost cea mai buna decizie.
Pe parcursul anilor informatiile, cunostintele oferite de cadrul academic sunt desigur importante, dar sunt putine persoane care sa le constientizeze pe deplin, pe toate. Nu vreau sa generalizez aceasta perceptie personala, este ceea ce am constientizat eu, dupa 3 ani de facultate.
Citind materialele recomandate de catre profesorii de la master am inceput sa inteleg ca nu trebuie sa ma „las” pe mine pentru o noua persoana ci ca trebuie sa dezvolt si sa accept persoana care exista deja. O caracteristica de baza - Acceptarea neconditionata a celor din jur - m-a pus pe ganduri. Cum se poate? este aproape imposibil sa accepti pe toti cei din jur. Acum daca este sa fim putin spirituali, nici Dumnezeu nu accepta neconditionat pe toti, ba dimpotriva, impune conditii si chiar te trimite in iad daca le incalci(daca e sa privim simplist lucrurile). Putem avea o asemenea putere si intelegere pentru a accepta pur si simplu oamenii? Putem trece peste toate valorile, conditiile culturale, familiale cu care ne-am obisnuit atatia ani si in virtutea carora am ajuns unde suntem acum? Le putem sterge dintr-o data pentru a fi gata de rescrierea lor insotite de o lista „pro” si „contra”? Nu poti fi „bucatar” in acest domeniu pentru ca oricat ai incerca sa gasesti dozele optime in ceea ce priveste calitatea si cantitatea acceptarii, mereu te izbesti de unicitatea persoanei - fiecare are doza lui pe care o poate suporta. Sintagma „pe deplin” are intensitatea si materializare diferita pentru fiecare. Ce te faci daca vine la tine un client pe care vrei sa il accepti pe deplin si el simte ca il iei in deradere? Aici intervine, spun eu, o alta capacitatea fundamentala a psihoterapeutilor - cea de observare si ascultare. Inca de la prima intalnire trebuie sa-l observi cum s-ar spune, in 3D - ceea ce comunica verbal, cum comunica verbal si comunicarea corporala. Mai mult, trebuie ca ceea ce iti transmite sa rezoneze in tine, sa devina vibratii ce odata trecute prin filtrul simtirii si gandirii tale sa devina intelegere si acceptare a ceea ce simte el.
Ce te faci atunci cand ai observat in 3D, vibratiile clientului sunt receptate de catre tine dar tu nu stii ce sa faci mai departe? Probabil aici intervin toate pregatirile tehnice si simpliste de care am avut parte pana acum: cum sa pui o intrebare, ce cuvinte sa folosesti, pentru ce sa le folosesti(pentru a atinge gandul, afectul,etc), invatarea organizata a unor stadii, etape, etc., tehnici terapeutice, jocuri de rol, tipuri de metode de investigare si analiza lor si multe altele. Probabil de asta copii mici isi doresc sa devina in viitor „oameni mari” - pentru ca desi invata cat face 1+1, abecedarul si cum sa scrie, fara sa vrea isi dau seama ca toate acestea trebuie sa aiba o utilitate, nevazuta inca. Revenind la „oile noastre”, ai nevoie de toate acestea pentru a sti sa reactionezi la ceea ce un client iti spune si mai ales, intr-un timp util.
Cam atat pentru inceput, urmeaza aici „inceputul sfarsitului”, asa cum unii autori din domeniu il denumesc. Important e sa constientizez cate indicii, semnale subtile exista pentru a ne exprima ca si oameni. O privire, un gest, un comentariu aparent lipsit de importanta, toate sunt indicii despre ceea ce oamenii valorizeaza in sens negativ sau pozitiv. Mai mult, cred ca toate aceste intrebari si raspunsuri mai mult sau mai putin satisfacatoare devin baza pentru puterea de a cauta mai departe. Probabil, asa cum simt ca toate aceste lucruri scrise le stiam de mult, asa simt si altii, important e ca le-am scris, le-am constientizat, le-am acceptat si pot acum reflecta si asimila informatii noi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)