Acesti pasi sunt produsul unui foarte bun prieten care le-a dezvoltat pe baza experientei sale. Momentan nu mai fumeaza.
1. Nu mai cumpara tigari! Cu toate astea, chiar daca nu mai cumperi tigari, mereu ai prieteni(cunoscuti, oricine) de la care poti cere o tigara. Nu le-ai cumparat tu, deci poti fuma linistit. Aici intervine etapa a doua.
2. Nu mai cere prietenilor tigari! Desi s-ar parea ca totul merge perfect in a te lasa de fumat, procesul nu s-a terminat. Mereu există cateva persoane care te servesc cu o tigara. Nu ai cumparat-o, nu ai cerut-o, ti s-a oferit. Esti totusi pregatit pentru a treia etapa
3. Refuza o tigara atunci cand ti se ofera! Ai sa spui: „Este perfect, acum nu mai exista nici o tentatie!”. Cu toate astea, ajungand acasa, gasesti pe masa din bucatarie un pachet de tigari. Nu l-ai cumparat, nu ai cerut, nu ti s-a oferit, pur si simplu iei o tigara si o fumezi. Aici vine penultima etapa.
4. Nu lua tigari! Super!!!! Daca ai ajuns la aceasta etapa in sfarsit poti completa procesul.
5. Felicitari!!! Nu fumezi!!!
Despre mine
- makoto
- `sunt studentă, freelancer, idealistă și free for ever `fac slalom printre terapii în psihologie(momentan) `nu îmi place să pun mâna pe piersici `îmi place să beau mai mult de o cafea pe zi `îmi plac oamenii `nu îmi place să mă uit la televizor `imi place să gătesc `îmi displace să fiu răcită `ador cafeaua caldă însoțită de ciocolată `îmi place dulceața de cireșe albe, coacăze și mure
luni, 28 martie 2011
joi, 17 februarie 2011
Intre comunism, noi si cei de dupa noi
”Unde te incadreaza dupa ce termini facultatea?„....o intrebare frecvent pusa de catre bunicii mei si cei din jurul meu de o varsta cu ei. Nu incerc sa jignesc dar nici parintii nu sunt departe de ei. Desi au prins ei ritmul, ideea ca acum trebuie sa iti faci un CV, o prezentare si trebuie sa iti cauti singur de munca a fost interpretata de ei ca si indemn de a-ti prezenta orice loc de munca rasarit pe net sau in ziar (adesea te suna si iti spun: „Uite, scrie in ziar ca te poti angaja la Plus sau la o organizatie„).
Tocmai citeam un articol....pentru studenti.....despre „La ce sa te astepti dupa ce termini facultatea”. Chiar din titlul articolului m-a izbit realitatea: unii dintre noi inca mai asteapta sa ne pice in brate, de prin cer, o slujba, o informatie, ceva. Din experienta mea, cel mai des pica ceea ce pasarile zburatoare vor sa elimine sau cate un balon cu apa daca e vara. Trist.....dar adevarat.....pe de o parte, si de inteles avand in vedere ca multe modele de functionare ni le procuram cu mandrie din sanul familiei, iar majoritatea parintilor nostri(cum ar fi ai mei) au gustat din plin din sistemul si valorile comuniste.
Chiar si la facultatea de psihologie, aceasta atitudine este adanc inradacinata in cognitiile noastre minunate. Stand in curtea interioara auzi tot mai des fraze de genul: „Pai daca nu ne da cursul, eu de unde sa invat?” - pai ei de unde au scris cursul ala mai? Doar nu l-au visat noaptea sau le-a soptit o pasare la ureche despre metode de cercetare in psihologie. Exista carti, exista internet, exista Google unde poti sa scrii „mamaliga” si iti apar foarte multe referinte. Asa e cu motoarele astea de cautare - le-au inventat oameni care au vrut sa ajute la progresul umanintatii. Cu toate astea, au uitat sa dea si instructiuni de utilizare ceea ce ne pune in dificultate(mare dificultate as putea spune).
Asadar - comunismul si motoarele de cautare avansate sunt oarecum mana in mana. Comploteaza. Comunismul iti dadea mura in gura un drum de viata pe care daca il urmai erai fericit si nu prea mult solicitat cognitiv, iar motoarele de cautare avansate in comunism sunt degeaba pentru ca nu te duce capul sa le folosesti.
Si uite asa....chiar si cei din generatia noastra se plang domle ca profii nu le da. Si uite asa au devenit profii un fel de keepers la de toate. Intentionat o fac. Ne ascund tot felul de informatii si nu ne invata ce trebuie. Roadele comuniste sunt inca dulci...nevestejite. Oare cand o sa invatam sa cautam de unii singuri, sa mai aducem noi informatii domnilor profesori?.....Waiting...just waiting....
Tocmai citeam un articol....pentru studenti.....despre „La ce sa te astepti dupa ce termini facultatea”. Chiar din titlul articolului m-a izbit realitatea: unii dintre noi inca mai asteapta sa ne pice in brate, de prin cer, o slujba, o informatie, ceva. Din experienta mea, cel mai des pica ceea ce pasarile zburatoare vor sa elimine sau cate un balon cu apa daca e vara. Trist.....dar adevarat.....pe de o parte, si de inteles avand in vedere ca multe modele de functionare ni le procuram cu mandrie din sanul familiei, iar majoritatea parintilor nostri(cum ar fi ai mei) au gustat din plin din sistemul si valorile comuniste.
Chiar si la facultatea de psihologie, aceasta atitudine este adanc inradacinata in cognitiile noastre minunate. Stand in curtea interioara auzi tot mai des fraze de genul: „Pai daca nu ne da cursul, eu de unde sa invat?” - pai ei de unde au scris cursul ala mai? Doar nu l-au visat noaptea sau le-a soptit o pasare la ureche despre metode de cercetare in psihologie. Exista carti, exista internet, exista Google unde poti sa scrii „mamaliga” si iti apar foarte multe referinte. Asa e cu motoarele astea de cautare - le-au inventat oameni care au vrut sa ajute la progresul umanintatii. Cu toate astea, au uitat sa dea si instructiuni de utilizare ceea ce ne pune in dificultate(mare dificultate as putea spune).
Asadar - comunismul si motoarele de cautare avansate sunt oarecum mana in mana. Comploteaza. Comunismul iti dadea mura in gura un drum de viata pe care daca il urmai erai fericit si nu prea mult solicitat cognitiv, iar motoarele de cautare avansate in comunism sunt degeaba pentru ca nu te duce capul sa le folosesti.
Si uite asa....chiar si cei din generatia noastra se plang domle ca profii nu le da. Si uite asa au devenit profii un fel de keepers la de toate. Intentionat o fac. Ne ascund tot felul de informatii si nu ne invata ce trebuie. Roadele comuniste sunt inca dulci...nevestejite. Oare cand o sa invatam sa cautam de unii singuri, sa mai aducem noi informatii domnilor profesori?.....Waiting...just waiting....
sâmbătă, 22 ianuarie 2011
COLLAPSING...in pink
how did I get here....I`m doing all that I can.
Medităm......slujbă cu jumătate de normă
Trist și adevărat. Aproape că nu mai avem ce face cu noi înșine. Am încheiat războaiele între noi(majoritatea dintre noi) și am început adevărate bătălii în noi înșine, mult mai teribile și mai ușor de pierdut. Niciodată nu ai siguranța că tu vei câștiga.
Butonul Repeat e aproape caracteristic pentru generația nostră pentru că nu avem încă acel curaj să apăsăm pe butonul Record - să creem ceva pentru noi și din noi. Puțini norocoși.... „la noi în țară...e material de creație la maxim” - spunea cineva drag mie.
Ne place să privim pe ceilalți cum ajung departe pentru că nu am avut puterea să ne împotrivim celor care ne-au spus NU sau pentru că nu suntem încă convinși că putem face acel lucru.
De câte ori nu spunem.....„pentru că așa se face”.....ultima oară am auzit chiar...„pentru că așa e orânduiala”.......„ca la carte”......ca și cum o carte nu tot de oameni a fost scrisă. Ne-a picat din cer, ne-a lovit peste picioare și nas și dintr-o dată am început „să știm cum se face”. Și „orânduiala” mea, a fiecăruia........unde e? De ce orânduiala unuia singur bate aproape 6 miliarde de orânduieli personale?
Medităm......slujbă cu jumătate de normă
Trist și adevărat. Aproape că nu mai avem ce face cu noi înșine. Am încheiat războaiele între noi(majoritatea dintre noi) și am început adevărate bătălii în noi înșine, mult mai teribile și mai ușor de pierdut. Niciodată nu ai siguranța că tu vei câștiga.
Butonul Repeat e aproape caracteristic pentru generația nostră pentru că nu avem încă acel curaj să apăsăm pe butonul Record - să creem ceva pentru noi și din noi. Puțini norocoși.... „la noi în țară...e material de creație la maxim” - spunea cineva drag mie.
Ne place să privim pe ceilalți cum ajung departe pentru că nu am avut puterea să ne împotrivim celor care ne-au spus NU sau pentru că nu suntem încă convinși că putem face acel lucru.
De câte ori nu spunem.....„pentru că așa se face”.....ultima oară am auzit chiar...„pentru că așa e orânduiala”.......„ca la carte”......ca și cum o carte nu tot de oameni a fost scrisă. Ne-a picat din cer, ne-a lovit peste picioare și nas și dintr-o dată am început „să știm cum se face”. Și „orânduiala” mea, a fiecăruia........unde e? De ce orânduiala unuia singur bate aproape 6 miliarde de orânduieli personale?
luni, 10 ianuarie 2011
Baza unui psihoterapeut
Atunci cand parcurgi tot mai multe informatii fie voluntare(pregatirea pt un examen) fie involuntare(afli despre o carte de la cineva) se activeaza o procesare accentuata asupra informatiilor respective. Un asa proces m-a cuprins pe mine odata ce am hotarat ca directia mea in viata va fi una de terapeut.
Prima intrebare a fost - Cat voi pastra din mine si cat voi modifica pentru a deveni un bun terapeut? Frica ca as putea peste 5 ani sa ma uit in urma si sa imi dau seama ca sunt total diferita m-a surprins neplacut. La urma urmei, imi place cum sunt momentan, chiar si pentru aspectele care as vrea sa le modific(asta inseamna ca imi dau seama de ele). La inceput m-am hotarat ca un asemenea sacrificiu este ca si cum as renunta la identitatea mea actuala cu tot ceea ce inseamna ea - valori, ganduri, comportamente, sentimente, etc., in favoarea unor caracteristici de baza fundamentale si pentru un stil de viata aproape ideal. Aceasta directie si decizie a devenit una grea, apasatoare ce m-a facut sa imi reiau gandurile si ceea ce simt de „n” ori. Intr-un final m-am hotarat sa „postpone”(aman) o asemenea decizie in favoarea unei cautari si profunzimi mai revelatoare. Am hotarat ca primul pas sa fie INFORMAREA. Pot afirma cu siguranta acum, ca aceasta a fost cea mai buna decizie.
Pe parcursul anilor informatiile, cunostintele oferite de cadrul academic sunt desigur importante, dar sunt putine persoane care sa le constientizeze pe deplin, pe toate. Nu vreau sa generalizez aceasta perceptie personala, este ceea ce am constientizat eu, dupa 3 ani de facultate.
Citind materialele recomandate de catre profesorii de la master am inceput sa inteleg ca nu trebuie sa ma „las” pe mine pentru o noua persoana ci ca trebuie sa dezvolt si sa accept persoana care exista deja. O caracteristica de baza - Acceptarea neconditionata a celor din jur - m-a pus pe ganduri. Cum se poate? este aproape imposibil sa accepti pe toti cei din jur. Acum daca este sa fim putin spirituali, nici Dumnezeu nu accepta neconditionat pe toti, ba dimpotriva, impune conditii si chiar te trimite in iad daca le incalci(daca e sa privim simplist lucrurile). Putem avea o asemenea putere si intelegere pentru a accepta pur si simplu oamenii? Putem trece peste toate valorile, conditiile culturale, familiale cu care ne-am obisnuit atatia ani si in virtutea carora am ajuns unde suntem acum? Le putem sterge dintr-o data pentru a fi gata de rescrierea lor insotite de o lista „pro” si „contra”? Nu poti fi „bucatar” in acest domeniu pentru ca oricat ai incerca sa gasesti dozele optime in ceea ce priveste calitatea si cantitatea acceptarii, mereu te izbesti de unicitatea persoanei - fiecare are doza lui pe care o poate suporta. Sintagma „pe deplin” are intensitatea si materializare diferita pentru fiecare. Ce te faci daca vine la tine un client pe care vrei sa il accepti pe deplin si el simte ca il iei in deradere? Aici intervine, spun eu, o alta capacitatea fundamentala a psihoterapeutilor - cea de observare si ascultare. Inca de la prima intalnire trebuie sa-l observi cum s-ar spune, in 3D - ceea ce comunica verbal, cum comunica verbal si comunicarea corporala. Mai mult, trebuie ca ceea ce iti transmite sa rezoneze in tine, sa devina vibratii ce odata trecute prin filtrul simtirii si gandirii tale sa devina intelegere si acceptare a ceea ce simte el.
Ce te faci atunci cand ai observat in 3D, vibratiile clientului sunt receptate de catre tine dar tu nu stii ce sa faci mai departe? Probabil aici intervin toate pregatirile tehnice si simpliste de care am avut parte pana acum: cum sa pui o intrebare, ce cuvinte sa folosesti, pentru ce sa le folosesti(pentru a atinge gandul, afectul,etc), invatarea organizata a unor stadii, etape, etc., tehnici terapeutice, jocuri de rol, tipuri de metode de investigare si analiza lor si multe altele. Probabil de asta copii mici isi doresc sa devina in viitor „oameni mari” - pentru ca desi invata cat face 1+1, abecedarul si cum sa scrie, fara sa vrea isi dau seama ca toate acestea trebuie sa aiba o utilitate, nevazuta inca. Revenind la „oile noastre”, ai nevoie de toate acestea pentru a sti sa reactionezi la ceea ce un client iti spune si mai ales, intr-un timp util.
Cam atat pentru inceput, urmeaza aici „inceputul sfarsitului”, asa cum unii autori din domeniu il denumesc. Important e sa constientizez cate indicii, semnale subtile exista pentru a ne exprima ca si oameni. O privire, un gest, un comentariu aparent lipsit de importanta, toate sunt indicii despre ceea ce oamenii valorizeaza in sens negativ sau pozitiv. Mai mult, cred ca toate aceste intrebari si raspunsuri mai mult sau mai putin satisfacatoare devin baza pentru puterea de a cauta mai departe. Probabil, asa cum simt ca toate aceste lucruri scrise le stiam de mult, asa simt si altii, important e ca le-am scris, le-am constientizat, le-am acceptat si pot acum reflecta si asimila informatii noi.
Prima intrebare a fost - Cat voi pastra din mine si cat voi modifica pentru a deveni un bun terapeut? Frica ca as putea peste 5 ani sa ma uit in urma si sa imi dau seama ca sunt total diferita m-a surprins neplacut. La urma urmei, imi place cum sunt momentan, chiar si pentru aspectele care as vrea sa le modific(asta inseamna ca imi dau seama de ele). La inceput m-am hotarat ca un asemenea sacrificiu este ca si cum as renunta la identitatea mea actuala cu tot ceea ce inseamna ea - valori, ganduri, comportamente, sentimente, etc., in favoarea unor caracteristici de baza fundamentale si pentru un stil de viata aproape ideal. Aceasta directie si decizie a devenit una grea, apasatoare ce m-a facut sa imi reiau gandurile si ceea ce simt de „n” ori. Intr-un final m-am hotarat sa „postpone”(aman) o asemenea decizie in favoarea unei cautari si profunzimi mai revelatoare. Am hotarat ca primul pas sa fie INFORMAREA. Pot afirma cu siguranta acum, ca aceasta a fost cea mai buna decizie.
Pe parcursul anilor informatiile, cunostintele oferite de cadrul academic sunt desigur importante, dar sunt putine persoane care sa le constientizeze pe deplin, pe toate. Nu vreau sa generalizez aceasta perceptie personala, este ceea ce am constientizat eu, dupa 3 ani de facultate.
Citind materialele recomandate de catre profesorii de la master am inceput sa inteleg ca nu trebuie sa ma „las” pe mine pentru o noua persoana ci ca trebuie sa dezvolt si sa accept persoana care exista deja. O caracteristica de baza - Acceptarea neconditionata a celor din jur - m-a pus pe ganduri. Cum se poate? este aproape imposibil sa accepti pe toti cei din jur. Acum daca este sa fim putin spirituali, nici Dumnezeu nu accepta neconditionat pe toti, ba dimpotriva, impune conditii si chiar te trimite in iad daca le incalci(daca e sa privim simplist lucrurile). Putem avea o asemenea putere si intelegere pentru a accepta pur si simplu oamenii? Putem trece peste toate valorile, conditiile culturale, familiale cu care ne-am obisnuit atatia ani si in virtutea carora am ajuns unde suntem acum? Le putem sterge dintr-o data pentru a fi gata de rescrierea lor insotite de o lista „pro” si „contra”? Nu poti fi „bucatar” in acest domeniu pentru ca oricat ai incerca sa gasesti dozele optime in ceea ce priveste calitatea si cantitatea acceptarii, mereu te izbesti de unicitatea persoanei - fiecare are doza lui pe care o poate suporta. Sintagma „pe deplin” are intensitatea si materializare diferita pentru fiecare. Ce te faci daca vine la tine un client pe care vrei sa il accepti pe deplin si el simte ca il iei in deradere? Aici intervine, spun eu, o alta capacitatea fundamentala a psihoterapeutilor - cea de observare si ascultare. Inca de la prima intalnire trebuie sa-l observi cum s-ar spune, in 3D - ceea ce comunica verbal, cum comunica verbal si comunicarea corporala. Mai mult, trebuie ca ceea ce iti transmite sa rezoneze in tine, sa devina vibratii ce odata trecute prin filtrul simtirii si gandirii tale sa devina intelegere si acceptare a ceea ce simte el.
Ce te faci atunci cand ai observat in 3D, vibratiile clientului sunt receptate de catre tine dar tu nu stii ce sa faci mai departe? Probabil aici intervin toate pregatirile tehnice si simpliste de care am avut parte pana acum: cum sa pui o intrebare, ce cuvinte sa folosesti, pentru ce sa le folosesti(pentru a atinge gandul, afectul,etc), invatarea organizata a unor stadii, etape, etc., tehnici terapeutice, jocuri de rol, tipuri de metode de investigare si analiza lor si multe altele. Probabil de asta copii mici isi doresc sa devina in viitor „oameni mari” - pentru ca desi invata cat face 1+1, abecedarul si cum sa scrie, fara sa vrea isi dau seama ca toate acestea trebuie sa aiba o utilitate, nevazuta inca. Revenind la „oile noastre”, ai nevoie de toate acestea pentru a sti sa reactionezi la ceea ce un client iti spune si mai ales, intr-un timp util.
Cam atat pentru inceput, urmeaza aici „inceputul sfarsitului”, asa cum unii autori din domeniu il denumesc. Important e sa constientizez cate indicii, semnale subtile exista pentru a ne exprima ca si oameni. O privire, un gest, un comentariu aparent lipsit de importanta, toate sunt indicii despre ceea ce oamenii valorizeaza in sens negativ sau pozitiv. Mai mult, cred ca toate aceste intrebari si raspunsuri mai mult sau mai putin satisfacatoare devin baza pentru puterea de a cauta mai departe. Probabil, asa cum simt ca toate aceste lucruri scrise le stiam de mult, asa simt si altii, important e ca le-am scris, le-am constientizat, le-am acceptat si pot acum reflecta si asimila informatii noi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)